Concedierea este unul dintre momentele în care respectarea procedurii este la fel de importantă ca motivul pentru care încetează raportul de muncă. O măsură justificată economic sau profesional poate fi anulată de instanță dacă angajatorul nu respectă pașii, termenele sau condițiile prevăzute de lege.
Din acest motiv, este important ca procedura să fie analizată înainte de emiterea deciziei de concediere, nu după apariția unui litigiu.
Ce tipuri de concediere reglementează Codul muncii
Codul muncii face o distincție esențială între concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului și concedierea pentru motive care nu țin de persoana acestuia.
În prima categorie intră, potrivit art. 61 din Codul muncii, concedierea disciplinară, situația arestării preventive sau la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, inaptitudinea fizică sau psihică stabilită în condițiile legii și necorespunderea profesională.
În cea de-a doua categorie intră concedierea determinată de desființarea locului de muncă, reglementată de art. 65 din Codul muncii. Aceasta poate fi individuală sau, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, colectivă.
Fiecare dintre aceste situații are propria procedură. O concediere pentru necorespundere profesională, de exemplu, nu poate fi tratată ca o concediere disciplinară, iar desființarea postului nu poate fi folosită pentru a sancționa, în realitate, un anumit salariat.
Când este legală desființarea unui post
Potrivit art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului presupune desființarea locului de muncă ocupat de acesta.
Legea impune două condiții esențiale: desființarea trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În practică, aceasta înseamnă că postul trebuie să dispară în mod real din structura angajatorului, iar măsura trebuie să fie justificată de motive obiective. Simpla redenumire a postului, urmată de angajarea unei alte persoane pentru aceleași atribuții, poate pune sub semnul întrebării caracterul efectiv al desființării.
Angajatorul trebuie să poată demonstra motivele care au determinat reorganizarea și legătura dintre acestea și postul desființat. Într-un eventual litigiu de muncă, sarcina probei revine angajatorului.
Când o concediere devine colectivă
O concediere este considerată colectivă dacă, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, sunt concediați pentru motive care nu țin de persoana lor:
- cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul are mai mult de 20 și mai puțin de 100 de salariați;
- cel puțin 10% dintre salariați, dacă angajatorul are cel puțin 100, dar mai puțin de 300 de salariați;
- cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul are cel puțin 300 de salariați.
La stabilirea numărului se iau în considerare, în condițiile art. 68 alin. (2) din Codul muncii, și anumite alte încetări inițiate de angajator pentru motive fără legătură cu persoana salariatului, dacă există cel puțin cinci concedieri.
Procedura este mai complexă decât în cazul unei concedieri individuale.
Angajatorul trebuie mai întâi să inițieze consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în scopul identificării unor soluții pentru evitarea concedierilor sau reducerea numărului acestora și pentru diminuarea consecințelor concedierii.
Notificarea transmisă sindicatului sau reprezentanților salariaților se comunică, în copie, Inspectoratului Teritorial de Muncă și agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
Dacă, după consultări, angajatorul decide să continue concedierea colectivă, trebuie să transmită o nouă notificare Inspectoratului Teritorial de Muncă și agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, de regulă cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data emiterii deciziilor de concediere.
Așadar, concedierea colectivă nu înseamnă doar emiterea simultană a unui număr mare de decizii de concediere. Consultarea și notificarea autorităților fac parte din procedura legală.
Preavizul nu este o simplă formalitate
Salariații concediați pentru inaptitudine fizică sau psihică, necorespundere profesională ori pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază, potrivit art. 75 din Codul muncii, de un preaviz de cel puțin 20 de zile lucrătoare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că neacordarea preavizului în durata minimă prevăzută de lege sau în durata mai favorabilă stabilită prin contract atrage nulitatea absolută a concedierii.
Salariatul nu poate renunța la acest drept atunci când legea obligă angajatorul să acorde preavizul.
De asemenea, prin Decizia nr. 8/2024, Înalta Curte a clarificat modul de calcul: termenul de preaviz începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării și se împlinește în ultima zi a termenului.
Dacă, în perioada preavizului, contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz se suspendă în mod corespunzător, cu excepția situației prevăzute expres de lege.
Concedierea disciplinară și cercetarea prealabilă
Concedierea disciplinară poate interveni atunci când salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile aplicabile raportului de muncă.
Înainte de aplicarea concedierii disciplinare este obligatorie cercetarea disciplinară prealabilă.
Salariatul trebuie convocat în scris, iar convocarea trebuie să indice obiectul, data, ora și locul întrevederii. În cadrul cercetării, salariatul are dreptul să își formuleze apărările și să prezinte probe.
Dacă salariatul nu se prezintă fără un motiv obiectiv la convocarea făcută în condițiile legii, angajatorul poate dispune sancționarea fără efectuarea cercetării.
Decizia de sancționare trebuie emisă în scris în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care angajatorul a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de șase luni de la data săvârșirii faptei.
Codul muncii stabilește în detaliu și informațiile care trebuie cuprinse în decizie. Nerespectarea cerințelor obligatorii poate conduce la anularea sancțiunii, chiar dacă angajatorul consideră că abaterea în sine este dovedită.
Concedierea pentru necorespundere profesională
Necorespunderea profesională nu trebuie confundată cu abaterea disciplinară.
Un salariat poate depune eforturi și își poate respecta obligațiile de conduită, dar rezultatele sale profesionale să nu corespundă cerințelor postului. În această situație nu este vorba, în mod necesar, despre o culpă disciplinară.
Potrivit art. 63 din Codul muncii, concedierea pentru necorespundere profesională poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, realizată conform procedurii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern.
Evaluarea trebuie să aibă la bază criterii cunoscute și aplicabile salariatului. O evaluare creată doar în momentul în care angajatorul dorește încetarea contractului prezintă un risc evident în cazul unui litigiu.
În plus, potrivit art. 64 din Codul muncii, angajatorul trebuie să îi propună salariatului locurile de muncă vacante din unitate compatibile cu pregătirea sa profesională. Dacă nu există astfel de locuri, angajatorul trebuie să solicite sprijinul agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, în condițiile legii.
Salariatul beneficiază și de preavizul prevăzut de art. 75 din Codul muncii.
Încetarea contractului în perioada de probă
Din punct de vedere juridic, încetarea contractului individual de muncă în perioada de probă nu este o concediere în sensul obișnuit al termenului.
Potrivit art. 31 alin. (3) din Codul muncii, pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă contractul poate înceta printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără preaviz și fără să fie necesară motivarea.
Perioada de probă poate fi de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere.
Procedura este, așadar, mult mai simplă decât în cazul concedierii pentru necorespundere profesională. Faptul că notificarea nu trebuie motivată nu înseamnă însă că perioada de probă poate fi folosită pentru încălcarea unor interdicții generale prevăzute de lege, cum ar fi cele privind discriminarea.
Demisia și concedierea sunt lucruri diferite
Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului. Demisia aparține exclusiv salariatului.
Salariatul nu trebuie să justifice demisia, iar angajatorul nu o poate refuza.
În cazul demisiei, termenul de preaviz este cel convenit prin contractul individual de muncă sau, după caz, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, fără a putea depăși 20 de zile lucrătoare pentru funcțiile de execuție și 45 de zile lucrătoare pentru funcțiile de conducere.
Angajatorul poate renunța total sau parțial la beneficiul termenului de preaviz în cazul demisiei.
Demisia trebuie însă să exprime voința salariatului. Solicitarea adresată unui angajat de a “își da demisia” pentru a evita o procedură de concediere poate conduce la litigii dacă salariatul susține și dovedește că manifestarea sa de voință a fost afectată.
Ce se întâmplă dacă o concediere este anulată
Potrivit art. 80 din Codul muncii, dacă instanța constată că o concediere a fost nelegală sau netemeinică, va dispune anularea acesteia și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care salariatul ar fi beneficiat.
Dacă salariatul solicită acest lucru, instanța va dispune și repunerea părților în situația anterioară, respectiv reintegrarea.
Un alt aspect important este că, într-un litigiu, angajatorul nu poate veni cu alte motive pentru concediere decât cele menționate în decizia transmisă salariatului. De aceea, motivarea deciziei trebuie pregătită cu atenție înainte de emiterea acesteia.
Ce documente ar trebui verificate înainte de concediere
Documentele necesare diferă în funcție de motivul concedierii.
În cazul desființării unui post, angajatorul trebuie să poată demonstra reorganizarea și caracterul efectiv, real și serios al măsurii. Sunt relevante, în funcție de situația concretă, documentele interne prin care s-a decis reorganizarea, fundamentarea acesteia, precum și organigramele și statele de funcții anterioare și ulterioare reorganizării.
În cazul necorespunderii profesionale sunt esențiale fișa postului, criteriile de evaluare, procedura de evaluare și documentele care demonstrează modul în care aceasta a fost efectiv realizată.
Pentru o concediere disciplinară trebuie verificat întregul dosar al cercetării: convocarea, dovezile, apărările salariatului, documentele cercetării și conținutul deciziei de sancționare.
În cazul concedierilor colective, trebuie pregătită și păstrată documentația aferentă consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților și notificărilor obligatorii către autorități.
Nu există, prin urmare, un singur “model de concediere” care să funcționeze în orice situație.
Contestarea unei concedieri: termen, instanță și costuri
Pentru majoritatea măsurilor privind încetarea contractului individual de muncă, termenul general de contestare este de 45 de zile calendaristice de la data la care persoana interesată a luat cunoștință de măsura dispusă.
În cazul deciziei de sancționare disciplinară, inclusiv al concedierii disciplinare, legea prevede un termen special de 30 de zile calendaristice de la comunicarea deciziei.
Conflictele individuale de muncă se judecă în primă instanță de tribunal. Cererile se judecă în regim de urgență și sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
Codul muncii prevede că termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile și că hotărârea primei instanțe este supusă numai apelului. Termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Aceste reguli urmăresc soluționarea rapidă a conflictelor de muncă, însă durata efectivă a unui dosar depinde de complexitatea cauzei, probele administrate și încărcătura instanței.
Ce trebuie să conțină decizia de concediere
Conținutul concret al deciziei depinde de motivul concedierii, iar utilizarea unui model standard fără raportare la temeiul juridic este riscantă.
Art. 76 din Codul muncii prevede, după caz, menționarea motivelor care determină concedierea, a duratei preavizului, a criteriilor de stabilire a ordinii de priorități în cazul concedierilor colective și a locurilor de muncă vacante în situațiile în care art. 64 este aplicabil.
Pentru anumite concedieri care țin de persoana salariatului, art. 62 impune și motivarea în fapt și în drept, precum și indicarea termenului și a instanței la care decizia poate fi contestată.
Decizia de sancționare disciplinară are, la rândul său, cerințe specifice prevăzute de art. 252 din Codul muncii.
De aceea, legalitatea unei decizii nu ar trebui verificată exclusiv prin raportare la un model găsit anterior sau utilizat într-o altă situație.
De ce este utilă asistența juridică înainte de concediere
În dreptul muncii, multe litigii nu pornesc de la lipsa unui motiv pentru încetarea raportului de muncă, ci de la modul în care a fost pregătită și aplicată măsura.
O verificare juridică făcută înainte de începerea procedurii poate stabili care este temeiul corect, ce documente sunt necesare, ce termene trebuie respectate și ce trebuie să conțină decizia finală.
Echipa Grecu Partners asistă angajatorii în pregătirea procedurilor de reorganizare, concediere individuală sau colectivă, cercetare disciplinară și evaluare profesională și oferă asistență salariaților în analiza și contestarea măsurilor de concediere.
Despre Grecu Partners
Grecu Partners este o firmă de avocatură de business cu peste 20 de ani de experiență, care asistă companii românești și internaționale în dreptul muncii, drept comercial și societar, litigii, protecția datelor, proprietate intelectuală și alte domenii relevante pentru activitatea de business.
În materia dreptului muncii, asistența acoperă atât prevenirea litigiilor – prin proceduri interne și documente adaptate situației concrete – cât și reprezentarea în instanță atunci când conflictul nu poate fi evitat.
Aveți nevoie de asistență juridică pentru o concediere?
O procedură de concediere trebuie analizată în funcție de situația concretă, pentru că regulile diferă semnificativ în funcție de motivul încetării contractului.
Grecu Partners poate asista atât angajatorii care doresc să pregătească o procedură corectă, cât și salariații care doresc să verifice legalitatea unei concedieri și opțiunile pe care le au pentru contestarea acesteia.
Dacă afacerea dumneavoastră are și facturi sau creanțe neîncasate, o strategie juridică integrată, care tratează simultan ambele aspecte, reduce semnificativ riscurile pentru companie.




