Didi Ioniță, Folie cu Bule, în podcastul Fabricat în RO
Fabricat Separator

Didi Ioniță, foliecubule.ro: cum a ajuns de la o coadă la folie cu bule la o fabrică românească de ambalaje

În 2005, Didi Ioniță avea o fabrică de mobilă cu 45 de oameni, trei magazine în București și unul în Constanța. Într-o zi s-a dus să cumpere folie cu bule pentru ambalarea mobilei și a dat de o coadă. „Doamne, sunt inginer, cum se face folia asta cu bule?” Un an mai târziu, cu 6 oameni și un utilaj, făcea aceleași cifre ca fabrica de mobilă. Așa a ales ambalajele.

Episodul 24 din Podcastul Fabricat în RO este povestea unui inginer TCM care a pornit de la zero în 1999, a reinvestit aproape tot ce a câștigat și a construit foliecubule.ro, una dintre cele patru fabrici românești de folie cu bule rămase pe piață. Este și un episod foarte practic pentru oricine trimite colete: cum ambalezi borcane și sticlă, cât ar trebui să coste ambalajul, ce greșeli umflă costul de curierat și cum gândești vânzarea pe marketplace-uri.

Didi Ioniță, fondatorul foliecubule.ro, în studioul Podcastului Fabricat în RO alături de Adrian Ambrose
Didi Ioniță, fondatorul foliecubule.ro, și Adrian Ambrose, în studioul Podcastului Fabricat în RO.

Interviul de mai jos, purtat de Adrian Ambrose, fondatorul Fabricat în RO, urmărește discuția în ordinea în care s-a desfășurat, cu toate întrebările și răspunsurile. Răspunsurile sunt redate din episod, cu mici ajustări de limbaj vorbit. Opiniile aparțin invitatului și au caracter informativ; cifrele citate sunt cele spuse de el în episod.

Pe scurt: ce reiese din interviu

  • Afacerea a pornit dintr-o problemă de client. Didi cumpăra folie cu bule pentru fabrica de mobilă, a găsit coadă și s-a întrebat cum se produce.
  • Aceleași cifre, cu mult mai puțini oameni. După un an în paralel, linia de folie cu 6 oameni și un utilaj aducea cât fabrica de mobilă cu 45 de oameni. A făcut exit din mobilă.
  • Folia cu bule nu se poate importa rentabil. E foarte voluminoasă și are valoare mică; aria economică de transport este de circa 250 de kilometri, iar cu prețurile actuale la carburant, în jur de 200.
  • Materie primă românească, chiar dacă e mai scumpă. Granula se cumpără din România, deși e cu 3–4% mai scumpă decât din import.
  • Borcanul care nu se sparge: folie cu bule în trei straturi, fulgi de amidon și cutie de carton.
  • Regula de 1%. Ambalajul corect costă sub 1% din valoarea produsului, în jur de 0,8–0,9%.
  • „Ieftin și bun nu există.” Ambalajul nu protejează doar produsul, ci și imaginea ta în fața clientului.
  • Online: fii prezent peste tot, apoi trage linie. Un singur produs listat pe un marketplace n-a vândut nimic; același produs în 200 de variante a adus comenzi.

Fișa invitatului

  • Invitat: Didi Ioniță, soț, tată a doi copii, inginer, fondatorul foliecubule.ro.
  • Studii: Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) la Politehnica București, absolvită în 1999, specializarea sudură.
  • Parcurs: intermediere în comerțul cu mobilă, apoi producție de mobilă la comandă; din 2005, producție de folie cu bule.
  • Afacerea astăzi: fabrică de ambalaje de protecție lângă București, cu folie cu bule, cutii de carton, fulgi de amidon, plicuri, bandă adezivă, mașini de perne de aer; magazinele online foliecubule.ro și ambalaje24h.ro. Echipa: peste 30 de oameni, dintre care 10 sunt în firmă din 2007.
  • Gazda: Adrian Ambrose, fondatorul Fabricat în RO, platformă activă din 2014.

Omul din spatele foliei cu bule

Din interviu: „Am ales calea grea, am jucat cartea de a reinvesti cam tot ce am câștigat.”

Didi, cine ești tu dincolo de titlul de fondator al unei fabrici de folie cu bule?

„Sunt soț, sunt tată a doi copii, un inginer constructor și un arhitect, și un om care a văzut o nevoie în piață, o nevoie de ambalaje de protecție.” Acum 21 de ani și-a spus să încerce să o rezolve. Practic, cumpăra folie cu bule, era client și a văzut că se poate produce. „De acolo a apărut ideea, scânteia.”

Ai terminat TCM la Politehnica București în 1999. La ce visa atunci un tânăr inginer în tehnologia construcțiilor de mașini și cât de departe era visul acela de ce faci astăzi?

Visurile erau multe și mărunte, iar drumul de azi era departe. Școala românească, spune el, nu prea te pregătea pentru piața muncii, cu atât mai puțin ca inginer de construcții de mașini cu specializarea sudură. „Nu am profesat deloc, nu știu să sudez nici în ziua de azi.” Pregătirea a fost însă una de bază, bună: Politehnica „îți dezvoltă niște conexiuni” care te ajută mai departe.

Adrian Ambrose a mărturisit că și el a făcut TCM, la Iași, tot cu specializarea sudură, cu licența pe tehnologii MIG-MAG, și nici el nu a profesat în domeniu: „de la sudură am ajuns să fac podcasturi cu antreprenori”.

Ai spus că ai început de la zero, fără nicio pregătire antreprenorială. Ce înseamnă concret să construiești ceva de la zero în București, în 1999, fără bani, fără relații, fără spațiu?

A început cu intermedierea de mobilă. La fiecare bănuț câștigat venea întrebarea: îl consumi ca să te mai „upgradezi” sau îl reinvestești? „Am ales calea grea, am jucat cartea de a reinvesti cam tot ce am câștigat de-a lungul vieții, nu am investit foarte mult în confortul meu.” Hai să facem fabrică, hai să facem aia, „am rebăgat toți banii la joacă, cum se zice, popular”.

Unde ai crescut și ce ai văzut acasă despre muncă, despre bani, despre meserie, lucruri care se văd și astăzi în felul în care conduci firma?

A crescut într-o familie tradițională din București, cu părinți ingineri care aveau cultul muncii: se trezeau dimineața, plecau la serviciu și veneau seara. A prins comunismul în copilărie și revoluția la aproximativ 20 de ani, cu o tranziție în care „am resetat cam tot ce am văzut înainte” și am mers pe noile valori. Crede că i-a prins bine acest background: să vezi în familie un cult al muncii.

Cum ai făcut primii bani?

Lucra pentru un producător de mobilă din Brașov care avea magazine în București și, după aproximativ doi ani, ajunsese șef de agenție pe București. S-a asociat apoi cu un coleg care terminase Industrializarea Lemnului și care i-a spus că nu e mare inginerie să faci o bucătărie: niște plăci de PAL, balamale și încasezi banii. Au luat o primă comandă de la o firmă mare, au reușit s-o facă și au văzut că se poate câștiga. De acolo au mers mai departe.

Ce ai făcut cu primii bani?

Și-a cumpărat o mașină, pentru că lucra cu una împrumutată de la tatăl lui, iar banii au intrat apoi tot în activitate. După aproximativ doi ani avea deja un spațiu propriu de producție, cu circulare, mașini de lipit cant, presă, găuritori și multe alte utilaje.

Apoi ai trecut de la intermediere la producția de mobilier. Care a fost cea mai mare diferență între a vinde produsul altcuiva și a-l face tu? Ce ai învățat din mobilă și folosești astăzi?

Că producția îți dă o marjă mult mai bună, dar și un risc mult mai mare. „Nu, e vorba de bani. Să spunem pe aia dreaptă.” Producția in-house îți aduce marjă, discount, flexibilitate în piață, dar vine la pachet cu riscul, oamenii, chiriile, salariile și problemele de producție. „Nu se poate una fără alta.” La final, ai o marjă mult mai bună și spațiu de joacă.

Cum te ajută formarea de inginer când te uiți la o linie de producție, la un cost sau la o mașină care s-a oprit?

Mult. Știi ce înseamnă un lanț cinematic, o curea, uzura, jocul la rulmenți și știi cum să intervii. Astăzi au contracte de mentenanță cu toți furnizorii de echipamente, dar la început își luau singuri cheile și patentul și reparau. „Te dezvoltă o facultate”, le spune și copiilor lui, chiar dacă nu profesezi în meseria respectivă.

Adrian a povestit că, după TCM, a lucrat la Delphi, în Iași, o fabrică de pompe și injectoare, unde a implementat o linie de producție de aproximativ 100 de milioane de euro, cu mașini-unelte cu comandă numerică, urmărind capacitatea, calitatea și îmbunătățirile.

Care a fost cea mai grea decizie din primii ani de antreprenoriat?

Au fost mai multe: ce să cumpere, ce să investească, dacă să ia mașini performante care înlocuiesc forța de muncă sau mașini mai ieftine, la care contează manualitatea. Lucrând mobilă la comandă, nestandardizată, nu poți face totul pe mașini cu comandă numerică, sau te costă foarte mult, așa că au mers pe o variantă de mijloc. Cele mai grele decizii sunt cele de pe parcurs: „Mai târziu afli cum au fost deciziile alea.” Important e să înveți din ele.

De la mobilă la folie cu bule: cum s-a născut afacerea

Din interviu: „Doamne, sunt inginer, cum se face folia asta cu bule?”

Între 1999 și 2005 produceai mobilă și cumpărai folie cu bule pentru ambalare. În ce moment ți-ai dat seama că problema ta de client poate deveni o afacere separată?

S-a dus să cumpere folie cu bule și a văzut coadă. Avea deja o fabrică de mobilă cu 45 de oameni, trei magazine în București și unul în Constanța, cu mii de modele, culori și dimensiuni. La furnizor a văzut un om care punea granule într-o mașină și, în partea cealaltă, o doamnă care încasa banii. „Mi s-a aprins așa, a fost scânteia.” Nu era internet ca acum, nu aveai ce găsi online. A început încet și și-a adus o mașină de folie cu bule micuță, pe care o păstrează și astăzi.

Ai păstrat-o ca backup, nu?

Adrian o văzuse într-un alt interviu: o păstrează pentru cazul în care se strică ceva la linia principală. „Tot timpul trebuie să ai un plan B.” Didi a continuat povestea: au pornit folia în paralel cu mobila. „Și după un an de zile, când am tras linie, făceam aceleași cifre: acolo cu 45 de oameni și o hală și o nebunie, aici cu 6 oameni și un utilaj.” Așa a urmat exitul din mobilă, prin primăvara lui 2005.

Cum arăta piața foliei cu bule din România în 2005? Cine producea, cât se importa, cine cumpăra?

Folia cu bule e greu de importat: nu se poate transporta rentabil mai mult de aproximativ 250 de kilometri, iar cu prețurile actuale la carburant aria s-a redus la circa 200. Importurile, mai ales din sud, sunt nesemnificative. Când a intrat el pe piață erau șase producători; trei au dispărut repede. „Eu am fost foarte agresiv când am intrat în piață.” Avea deja cinci ani de producție de mobilă și știa ce înseamnă să produci și să vinzi. Astăzi sunt patru producători.

Cum ați câștigat piața, prin preț? Prin marketing?

„Prin tot.” Nu poți juca doar pe preț, pentru că soluția nu este să fii cel mai ieftin. Trebuie să ai un pachet: calitate, servicii, stocuri, livrare rapidă.

Prima mașină de producție a fost nouă sau la mâna a doua? De unde a venit și cât ți-a luat până ai învățat s-o faci să scoată un rulou bun?

Toate liniile au fost noi, producție asiatică; acum sunt la a treia. La început au fost probleme, pentru că nu aveau pregătire de chimie, iar procesul e mai complex decât pare: „Nu e chiar așa: o bagi în priză, bagi granula și iese.” Primele linii au avut nevoie de aproximativ un an până la folia perfectă. Ultima linie instalată are câteva zeci de metri, comandă numerică și lucrează pe trei schimburi.

A existat un moment în care ai renunțat la mobilă ca să rămâi doar pe folie? Cum ai luat decizia? Calculând partea financiară și rentabilitatea?

Partea financiară, rentabilitatea, oamenii și energia investite. Pe mobilă apăruse o concurență acerbă, iar fabrica lucra pe trei schimburi. Ambalajul i s-a părut o afacere de viitor, mai ușor de făcut cu mai puțini oameni și mai liniștită. Adrian a rezumat lecția: când ai mai multe linii de afaceri, merită o evaluare la nivel macro, ca să-ți concentrezi energia și resursele pe cea cu potențial. „Așa am făcut și noi”, a confirmat Didi. „Ne-am dedicat.”

În 2021, un articol numea locul vostru „fabrica de împachetat aer”. Cum îi explici unui copil ce produci tu, de fapt?

Le arată. Au venit în fabrică elevi din școli din București și Ilfov, iar copiii au văzut cum se face o bulă, de la granulă la folie. „Wow, au fost uimiți.” Nu e ușor de explicat, dar la fel reacționează și adulții care vin în fabrică: „Mamă, așa se face folia cu bule?”

Care a fost momentul în care ai simțit că afacerea „a prins” și nu mai este doar un experiment?

Când cererea a depășit capacitatea de producție. Primul an a fost timid, până au scos un produs vandabil, cu marjă. Într-un an și ceva erau deja copleșiți, iar a doua linie a venit la doi ani după prima. Dispăruseră și câțiva producători, deci se eliberase loc în piață.

În fabrică: cum se face folia cu bule

Din interviu: „Protejați producția internă, cumpărați produse românești.”

Hai să intrăm în fabrică. Din ce se face folia cu bule și care sunt pașii, de la granulă la ruloul care pleacă la client?

Din granulă de plastic, în mai multe amestecuri de granule și aditivi, care intră într-un utilaj și ies, în partea cealaltă, ca folie. Linia este complet automată, cu comandă numerică, plină de senzori, și la ea lucrează un singur om pe tură. „E o linie la care nu ai cum să dai greș.”

Spuneți că lucrați cu materii prime românești, chiar și atunci când sunt mai scumpe decât cele din import. De ce, și cât vă costă concret decizia asta în preț și în marjă?

A fost mereu pentru protejarea producției interne. Pe site scria, de aproximativ 20 de ani, încă de când avea doar domeniul: „Protejați producția internă, cumpărați produse românești ca să oferiți locuri de muncă concetățenilor noștri.” Granula o cumpără și astăzi de la un producător din România, cu 3–4% mai scumpă decât din import, gândindu-se că ajută la un salariu, două, trei. „Am eu concepția asta, de old school așa, o aplic cât pot.”

Adrian a adăugat că din aceeași idee a pornit platforma Fabricat în RO: produsele cumpărate din țară mențin și creează locuri de muncă, oamenii își pot întreține familiile, iar impozitele pe salarii ajung la medici, profesori, infrastructură și investiții, într-o economie circulară. Didi a răspuns că pentru el nu e, de fapt, mai scump: dacă tragi linie, cu importuri, taxe, plăți în avans și schimb valutar, „e de câștigat”.

Adrian a completat cu argumentul de sustenabilitate: nu mai e „cool” să cumpărăm din toate colțurile lumii, să poluăm cu transporturi și să așteptăm săptămâni sau luni, când există o variantă la câțiva kilometri, iar cumpărând românesc dai o șansă unui producător care încearcă să facă ceva de calitate. Didi a legat sustenabilitatea de costuri: toată lumea compară cu prețul de pe o platformă asiatică, „dar pune-le la socoteală costurile”, cu transport, taxe vamale și TVA. „Dacă le pui pe toate, vezi că ieși mult mai scump decât aici.”

Ce face diferența între o folie cu bule bună și una slabă? La ce să se uite un client: gramaj, mărimea bulei, numărul de straturi?

„Clientul se uită la preț.” Există și clienți care se uită la protectivitate, pentru că practic cumpără un serviciu: protejarea coletelor. Cei mai mulți iau însă folie de 50 de microni, în două straturi, subțire. Dacă ar trage linie la retururi, spărturi și stricăciuni, spune Didi, mulți ar trece la folia în trei straturi, mult mai groasă, și ar scăpa de o parte din probleme. Schimbarea e grea, pentru că puterea de cumpărare e mică.

Ce folie recomanzi unui producător care are o dulceață, o zacuscă sau transportă ceva cu ambalaj din sticlă?

„Pentru ambalaje cu superprotectivitate trebuie o folie cu bule în trei straturi, trebuie fulgi de amidon, puși într-o cutie de carton. Efectiv poți juca fotbal cu ea.” Au făcut și filmulețe care arată asta. „Nu ai cum să dai greș.”

Adrian a povestit că marketplace-ul Fabricat în RO a primit sesizări de la clienți care au primit borcane sparte și că va pune producătorii în legătură cu soluția, pentru că nu contează doar produsul, ci și ambalajul. Didi a adăugat că producătorul trebuie să fie dispus să aloce un buget un pic mai mare pentru ambalaj: un retur costă mai mult decât diferența de preț, iar la asta se adaugă imaginea în fața clientului care a primit produsul spart.

Cât contează energia în costul unui rulou și cum v-au afectat scumpirile din ultimii ani?

După granulă, al doilea cost este curentul, apoi forța de muncă. „Suntem consumatori mari de energie. Topim plastic.” S-au ajutat cu panouri solare și merg acum spre baterii. Chiar cu contracte predictibile, prețurile au crescut, dar costul la energie nu l-au transmis în piață. La granulă, după scumpirea petrolului, au crescut prețul, apoi au reglat și au optimizat, ca să rămână doar o scumpire mică: „Mai bine o ținem noi decât s-o simtă clientul.” Adrian a observat același lucru la mai mulți producători români: în criză, își subțiază marjele ca să rămână relevanți.

Ați ales stocul permanent ca avantaj. Ce înseamnă asta pentru o fabrică? Cât capital stă în depozit?

Stă mult capital, dar problema principală e volumul: un palet de granulă devine, în 24 de ore, sute de paleți de folie. Ai nevoie de spațiu de depozitare sau de capacitate de livrare. Au ținut mult la livrarea în 24 de ore, care acoperea aproximativ 90% din comenzi până acum un an-doi. Volumele de colete s-au schimbat odată cu fast fashion-ul din Asia, iar acum livrează în 48 de ore. Pentru asta trebuie să ai stoc fizic: „Ne costă. Dar e un cost pe care ni-l asumăm.”

Gama voastră a crescut mult: stretch, bandă adezivă, plicuri de curierat, cutii, fulgi din amidon. Ce produceți voi și ce luați de la alți producători?

Totul se produce in-house, în afară de stretch: inclusiv cutiile și fulgii de amidon. Banda adezivă nu se produce în România, așa că aduc role mari (jumbo) și le debobinează în role mici. Au investit și în capacități de producție în alte orașe. Stocul permanent e valabil pentru toată gama, nu doar pentru folie, pentru că clientul are nevoie de toate: ambalaj, etichete, alte consumabile. Ideea, spune Didi, e ca omul „să nu mai aibă grija ambalajului”.

Vindeți și mașini de bule, care fac perne de aer pe loc. Când merită ca un magazin online să cumpere o mașină în loc de role?

De la aproximativ 100 de colete pe zi. Au vândut în jur de 350–400 de mașini în piață, iar acesta este, în experiența lor, pragul de rentabilitate. Peste el, nu mai merge să desfaci folia pe masă și s-o tai în bucăți: îți ia mult timp și manopera costă. Mașina scoate o folie continuă, pretăiată la 40 de centimetri, pe care o rupi cu mâna.

Și mașinile astea de bule le produceți voi?

Le produc în parteneriat, după specificațiile lor, de aproximativ 20 de ani, și le-au adaptat continuu „la nevoile antreprenorilor români”. „Sunt foarte fiabile, nu avem nicio problemă cu ele.”

Care este cel mai neobișnuit lucru pe care l-a ambalat cineva cu folia voastră?

„Cred că s-a ambalat absolut tot.” Cea mai ciudată cerere a venit înainte de un Crăciun, de la un client din Sibiu: voia folie cu bule ca s-o ducă în vizită, doar ca să se spargă bulele. Și în fabrică, rolele de la intrare atrag pe toată lumea. „E ca mâncatul de semințe.”

Pe blog explicați cum se împachetează corect un colet. Care sunt greșelile pe care le vezi cel mai des?

Spațiul gol. Oamenii pun produse mici în cutii imense, de 80–100 de litri, umplute cu folie, și plătesc ambalaj și curierat în plus. De aici a venit decizia de a produce cutii de carton. „Fă-le mai mici, fă-le mai aproape de produse și o să fie protectiv”, fără tone de folie cu bule.

Voi vă cunoașteți bine clienții și produsele lor. Puteți veni cu recomandări despre dimensiunea cutiei și a foliei, astfel încât să nu ai nici prea mult, nici prea scump?

Da, și o fac încă „old school”: vorbesc cu clienții la telefon, iar când cineva primește colete întoarse sau sparte îl întreabă ce a pus și îi recomandă ce să folosească: fulgi pe lângă, cutie dublă, spațiu umplut ca produsul să nu se miște. Ambalajele industriale de paletizare sau din lemn le fac alte firme; ei acoperă ambalajul de protecție, unde e nevoie de o legătură strânsă cu clientul, ca să-i propui exact ce trebuie.

Ce înseamnă pentru tine un ambalaj corect: cât să protejeze, cât să coste, cât să nu fie prea mult?

Să nu depășească un punct procentual din valoarea produsului. „În momentul în care depășește un punct procentual din valoarea produsului, deja nu e bine. Ori produsul este foarte ieftin, ori ambalajul e mult prea scump.” Ținta lui: sub 1%, în jur de 0,8–0,9%. „Este fezabil și e ok. Ai loc de marjă.”

De la B2B la magazinul online

Din interviu: „Trebuie să fii prezent în toate. Apucă-te și fă.”

Ai cumpărat domeniul foliecubule.ro când domeniile .ro abia apăruseră, dar site-ul a fost lansat abia în 2018. De ce ai așteptat atâția ani și ce te-a făcut să pornești până la urmă?

Lucrau cu conturi mari: cele mai mari fabrici de mobilă din România și mari rețele de bricolaj. Nu aveau nevoie de vânzarea cu amănuntul. Apoi a primit insistent mailuri ca să devină vânzător pe cel mai mare marketplace din România și a listat un sul de folie cu bule. Nicio comandă. Sfatul primit de la echipa platformei: împarte același produs pe lungimi și lățimi. Rolele de 10, 20, 30, 40 și 100 de metri, pe toate lățimile, au devenit în jur de 200 de produse, iar comenzile au început să vină. După doi-trei ani, comisioanele și costurile de transport l-au făcut să construiască magazinele proprii.

A fost un salt mare: de la camioane încărcate cu sute de role pentru mari producători, la clientul care cumpără o rolă mică. Automatizările disponibile astăzi și externalizarea multor servicii au făcut posibil acest lucru.

Spui că publicul vostru e oricine are nevoie de ambalaje, indiferent de cantitate. Cum faci să câștigi bani și pe o comandă de o rolă, și pe cea de un palet?

Nu privești lucrurile pe o singură comandă sau pe un singur client. „Fă-le global.” La unii câștigi, la alții pierzi, iar unii clienți, luați separat, sunt pe minus și astăzi. „Jocul merge mai departe.”

Aveți două magazine, foliecubule.ro și ambalaje24h.ro, plus platformele online. De ce mai multe vitrine pentru aceeași fabrică?

Ca la un magazin fizic de la o intersecție: are vitrine pe o parte, iar dacă treci pe cealaltă, nu-l vezi. În online e la fel. Mai multe magazine înseamnă vizibilitate mai bună și grupuri diferite de clienți, care cumpără de pe un site și nu ajung pe celălalt.

Ce sfat le dai antreprenorilor care vor să aibă doar site-ul lor și se gândesc de două ori înainte să fie listați pe o platformă?

„Multichannel, trebuie să fii pe toate.” Dacă te culci pe o comandă sau două, te poți trezi după o vreme fără nimic. Apucă-te, fii prezent peste tot, apoi trage linie: aici am pierdut, aici am câștigat. „Și elimini din ele. Dar du-te și apucă-te de ele.” Despre ce se întâmplă în spatele unui magazin online care vinde poți citi și interviul cu Ioana Dinu despre cum construiești un magazin online care nu cedează.

Datele publice arată că cifra de afaceri a crescut de câteva ori din 2019 până în 2025. Cât a contat pandemia și explozia coletelor, și cât a fost munca voastră?

„A contat foarte mult pandemia. Ne-a ridicat în slăvi, cumva.” Dar o oportunitate nu ajunge: cineva îți pune lucrurile pe masă, iar tu trebuie să ai capacitatea să le iei. Au avut mai multe momente de „boost”: când firmele de curierat au anunțat că nu mai despăgubesc coletele care nu au fost ambalate în folie cu bule, apoi plicurile de curierat produse în pandemie, iar în ultimii doi ani cutiile de carton pe dimensiunile clienților. „Le mulțumesc firmelor de curierat, chiar dacă am mai avut niște divergențe.” Lecția: „Dacă vine valul, să știi să te bagi în el.”

În 2021 spuneai că 35–40% dintre comenzi vin de pe telefon. Cum arată astăzi clientul care comandă ambalaje?

Mai sunt clienți tradiționali care sună, dar majoritatea au trecut online. Antreprenorul nu mai are timp să sune și să întrebe: trimite un mesaj pe WhatsApp sau apasă butonul „Repetă comanda” de pe site, cu datele de livrare salvate. În plus, ambalajul nu este produsul principal al clientului: nu stă să compare zeci de furnizori, vrea doar să-l aibă.

Ai spus că cea mai mare provocare din online-ul românesc este costul per achiziție. Cât e astăzi costul pentru un client nou și cum îl ții sub control?

Analizând constant costurile. În 2026, un client nou B2B îi costă în jur de 80–90 de lei. Firma lucrează 100% B2B, de la firme mici, de exemplu de mutări, până la fabrici mari de mobilă.

Ați lucrat cu freelanceri, apoi cu agenții, și ați ajuns să faceți marketingul în casă. Ce n-a mers și ce le-ai spune antreprenorilor care vor să lucreze cu o agenție?

Să fie foarte atenți, să caute review-uri și să se intereseze înainte. La ei problema nu au fost banii, ci modul de lucru: în platforme vedea că lucrurile stagnează, chiar și în sezon. „Mai bine mergem noi la școală, să învățăm să ne facem singuri.” De 5–6 ani fac totul in-house și au automatizat mult.

Nu participați la Black Friday, faceți campanii proprii. De ce această decizie, când toată lumea aleargă după Black Friday?

Au încercat Black Friday și „nu s-a întâmplat nimic”. Motivul: clienții lor își pregătesc ambalajele înainte de Black Friday, așa că vârful lor vine mai devreme. În acea perioadă accelerează producția, ca magazinele să aibă ambalajele la timp.

Volumul mare de colete v-a ajutat să negociați condiții mai bune cu firmele de curierat. Ce poate învăța de aici un magazin online mic?

Să lucreze prin integratorii de curierat, care cumpără volum și îl revând. Un magazin mic care bate singur la ușa unui curier nu va primi condiții bune la început, din cauza volumului. Integratorii, spune Didi, „sunt buni”.

Clientul, întrebările lui și dovada

Din interviu: „Ieftin și bun nu există, ca în multe alte domenii.”

Cine este clientul vostru tipic astăzi: magazine online, producători, oameni care se mută, artizani, depozite?

Toate categoriile, dar ca valoare cântăresc cel mai mult magazinele online și producătorii de mobilă, apoi sticlăria, bijuteriile și piesele auto.

Întrebarea clientului: „De ce să cumpăr de la voi, când găsesc folie cu bule mai ieftină din import?”

„Nu găsești mai ieftină.” La asta se adaugă stocul permanent și livrarea în 24–48 de ore, cu garanția celui mai bun preț.

Întrebarea clientului: „Cum știu că folia e chiar produsă în România?”

Pentru că folia cu bule nu se poate aduce rentabil din import: e foarte voluminoasă și are valoare mică. Iar dacă cineva nu crede, e invitat în fabrică și poate vedea filmulețele, „făcute aici”.

Întrebarea clientului: „De câtă folie am nevoie pentru o mutare dintr-un apartament cu două camere?”

Maximum 100 de metri pătrați de folie, maximum 6 role de bandă adezivă și 20 de cutii.

Care este cea mai incomodă întrebare pe care o primești de la un client?

Discountul. Toată lumea întreabă ce reducere primește, iar răspunsul lui este că prețul de pe site e deja cel mai mic. Au programe de fidelizare, dar, mai ales în perioade economice grele, „lumea întreabă de preț, de discount”.

Care este reclamația pe care o primiți cel mai des și ce ați schimbat după ea?

Mai rar calitatea, mai des încurcături la pregătirea comenzii: un client a cerut o variantă și a primit alta, de exemplu două straturi în loc de trei. Soluția: înlocuiesc produsul imediat și îl retrimit gratuit, „ca să ne spălăm păcatele”.

Cu ce ești tu diferit? Folie cu bule găsește oricine. Ce te face diferit, ca producător și ca om de afaceri?

Disponibilitatea, prețul, rapiditatea livrării și o gamă foarte completă: cea mai mare gamă de folie cu bule, în cele mai variate dimensiuni și forme, de la role la tuburi, plicuri și pungi. „Nu ai cum să vrei ceva și să nu găsești la noi.”

Ce dovadă ai că un ambalaj bun scade retururile și daunele? Ai văzut cazuri concrete?

Nu cere clienților cifre, dar e clar, spune el: cu un ambalaj bun scad retururile și discuțiile cu curierul.

Ce nu înțelege piața despre ambalaje și ai vrea să spui o dată, clar?

„Că ieftin și bun nu există, ca în multe alte domenii.” Trebuie să fii dispus să plătești un pic mai mult pentru un ambalaj care chiar protejează produsul, mai ales dacă e perisabil sau fragil. Iar ambalajul face mai mult: „De fapt, îți protejează imaginea ta de om care a făcut un serviciu pentru clientul tău.” Au adus de curând și pungi de protecție pentru sticle de vin sau alcool, aproape imposibil de spart, la aproximativ un leu bucata. Costă ceva, dar nu mai ai retururi.

Mit sau realitate?

Din interviu: „Nu, e mai bună.”

„Folia cu bule e un produs banal, oricine o poate face.”

„Nu.”

„Cu cât pui mai multă folie, cu atât e mai sigur.”

Da, cu limită. E mai sigur, dar nu e ok ca preț de ambalaj.

„Produsele din import sunt mereu mai ieftine.”

„Nu.”

„Folia cu bule nu se poate recicla.”

Se reciclează.

„Ambalajul este un cost, nu o investiție.”

„E și una, și alta.”

„Materia primă românească e mai slabă decât cea din import.” Cum ați ajuns la concluzia că e mai bună?

„Nu, e mai bună.” Din producție: la materia primă din străinătate se pun mai mulți aditivi, iar asta scade calitatea, comparativ cu cea românească.

„Cartonul a înlocuit deja plasticul în ambalarea coletelor.”

„Da, și nu.”

„Dacă vinzi online, Black Friday este obligatoriu.”

„Nu. La noi, nu.”

Plasticul, reciclarea și alternativele

Din interviu: „Vino tu cu ceva în loc și, da, ne mutăm acolo.”

Regulamentul european cere procente minime de plastic reciclat în ambalaje. Există suficient material reciclat de calitate în România ca să le atingi?

Nu suficient, din cauza selectării. E foarte greu să găsești plastic sortat bine: tipurile de plastic se amestecă, iar la filmele subțiri, cum e folia cu bule, asta afectează grav calitatea.

Plasticul are o imagine proastă. Ce îi răspunzi omului care spune că plasticul e răul?

Să vină cu o alternativă. Dă exemplul pungilor cu mâner, interzise de ani buni, dar folosite în continuare, pentru că producătorii nu au altceva la îndemână: variantele biodegradabile și pungile de hârtie nu au rezistența plasticului. „Vino tu cu ceva în loc și, da, ne mutăm acolo. Chiar dacă e mai scump.” Au adus din Germania 48 de role de folie cu bule ecologică, de aproximativ două ori mai scumpă. Le-a luat doi ani să le vândă.

Vindeți și alternative: hârtie, carton, fulgi de amidon. Care chiar funcționează și care sunt mai mult pentru imagine?

Fulgii și cartonul chiar protejează. Hârtia tip honeycomb e foarte frumoasă, dar „are treabă cu imaginea”, nu cu protecția.

Voi vedeți comerțul online din fabrică, prin volumul de ambalaje. Piața din România mai crește, e în scădere sau s-a stabilizat?

Crește, dar nu ca acum trei-patru ani. „Încă e cu plus, un picuț.”

Inteligența artificială și tehnologia

Din interviu: „Forța umană, niciodată.”

Folosiți inteligența artificială în firmă: la marketing, la descrierile de produs, la relația cu clienții, la planificarea producției?

Au început să o folosească la descrieri și imagini. În relația cu clienții nu, pentru că oamenii se descurcă pe WhatsApp, telefon sau email. Folosesc însă mult scripturi interne care au automatizat emiterea de AWB-uri și facturi și „ne-au eliberat foarte multă forță umană”, mutată către alte activități.

Ați ales o platformă SaaS pentru magazin, nu un site construit de la zero. De ce, și ai schimba ceva astăzi?

N-ar schimba nimic și recomandă tot SaaS: „Fiecare să-și facă partea lui de treabă. Tu ești bun să produci ceva, ăla e bun să-ți facă site-ul.” Au trecut prin mai multe platforme de acest tip.

Tot mai mulți oameni întreabă ChatGPT în loc de Google unde găsesc folie cu bule. Cum vă asigurați că răspunsul vă include și pe voi?

Au început să lucreze la asta, iar ChatGPT îi găsește deja. Au testat și reclamele apărute în ChatGPT, mai mult ca să fie prezenți de la început: „Poate pe viitor să conteze că am fost de la început.”

Ce nu va putea niciodată înlocui tehnologia într-o fabrică ca a voastră?

„Forța umană, niciodată.” Poți automatiza procesele de birou și documentele, dar până la înlocuirea oamenilor din producție e drum lung.

Fabricat în RO: producătorii români și comunitatea

Din interviu: „Tot timpul comunitățile au ceva de spus, versus individul.”

Cât din lanțul vostru este românesc: granula, mașinile, cartonul, oamenii, transportul?

Granula și cartonul sunt românești. Mașinile sunt de producție asiatică, făcute după cerințele lor. Restul, „absolut tot”, sunt produse și servicii românești.

Câți producători români de folie cu bule mai există? Vă vedeți ca adversari sau ca parteneri?

„Ne știm între noi, dar nu colaborăm.” Nu se văd neapărat ca adversari și s-au mai ajutat, de exemplu în criza din 2008, cu materiale împrumutate. „Nu pot să spun că este o mare frăție, dar nici că…”

Dacă ai fi ministrul economiei pentru o zi, ce ai schimba ca un producător român de ambalaje să poată concura cu importul?

Facilități. Taxe vamale nu se pot pune, din cauza regulilor Uniunii Europene, dar alte state din UE oferă facilități pentru diverse ramuri de producție, de la agricultură la industrie. „La noi nu prea se întâmplă chestiile astea.”

Cum vezi comunitatea Fabricat în RO și cum s-ar putea ajuta producătorii români între ei, inclusiv la capitolul ambalaje?

„Îmi place, e foarte vibe, foarte modern și foarte viu.” Crede că se vor ajuta și că e bine să fii parte dintr-o comunitate: mai mulți oameni care rezolvă împreună o problemă au mai multă greutate decât unul singur. „E mai bine în asociații sau în comunități.” Producătorii care vor mai multă vizibilitate își pot înscrie afacerea pe Fabricat în RO.

Echipa, banii, greșelile și momentele grele

Din interviu: „Plătești oamenii, o să ai oamenii.”

Firma a ajuns la peste 20 de oameni. Cum găsești și cum păstrezi oameni buni în producție, aici, în București?

„Cu banii. Plătești oamenii, o să ai oamenii. Nu plătești oamenii, nu o să ai oamenii.” Mai contează timpul, team building-ul și altele, dar baza sunt banii.

Ai spus că obstacolele au fost depășite datorită unei echipe bine structurate. Cum arată structura asta astăzi?

Sunt peste 30 de oameni, nu 20. Zece sunt în firmă din 2007, de la începuturi, iar în jurul acestui nucleu s-au alăturat pe parcurs ceilalți.

Care a fost cel mai greu an din toată povestea și de ce?

2008, din cauza crizei financiare. Au oprit producția pentru o perioadă, au ținut oamenii acasă, au cumpărat ambalaje și abia au reușit să le vândă. Nu a calculat niciodată exact cât a pierdut, „dar am câștigat altceva”: fidelitatea echipei, pentru că i-a plătit cât a putut. A fost un moment de cotitură, spre deosebire de pandemie, care „a fost un boost fantastic” pentru ei.

Care este cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o ca antreprenor? Ce te-a costat?

Au fost multe: „Nu poți să crești dacă nu greșești.” Dacă ar fi să aleagă una: poate dividendele luate prea repede la început, în loc să le reinvestească.

Peste 25 de ani de antreprenoriat. Cum a trăit familia ta drumul acesta și cât de implicată este în afacere?

Le mulțumește alor lui. Este căsătorit de peste 30 de ani, iar cât timp copiii au fost mici și-au împărțit rolurile: soția s-a ocupat de familie, el de afacere. Acum s-au reunit și în firmă: fiul lui, inginer constructor, a venit în afacere „și e bun”, iar Didi vede începutul unei tranziții între generații. Soția lucrează de mulți ani pe partea de contabilitate, ca economist, chiar dacă firma are și servicii de contabilitate externalizate. Despre o altă familie care lucrează împreună poți citi în interviul cu Laura și Dragoș Hilbert.

Dacă ai porni astăzi de la zero, ce ai face diferit?

„Exact același lucru: aș face folie cu bule.” Direct, fără cei cinci ani de mobilă.

Care sunt antreprenorii români pe care îi admiri?

Nu are un singur model. De-a lungul timpului și-a salvat vorbe și idei de la mai mulți antreprenori și a încercat să ia de la fiecare câte ceva.

Finalul: a crea România

Din interviu: „Să ne uităm un pic la noi în curte.”

Care este lucrul pe care nu l-ai spune într-o reclamă, dar ai vrea să-l știe oamenii despre afacerea ta?

Didi a ales să sară această întrebare.

Ce înseamnă pentru tine „a crea România”?

Să ne schimbăm întâi pe noi înșine, „să ne uităm un pic la noi în curte”, și abia apoi să construim ceva împreună.

Adrian a explicat cum vede el lucrurile, pornind de la sloganul Fabricat în RO, „Susține oamenii. Crește România ta”: fiecare trăiește într-o comunitate, iar când alege din comunitatea lui, îi face bine acesteia și simte beneficiile. Dacă un om din Iași cumpără totul din București, nu vede dezvoltarea acasă; dacă cumpără local, o simte.

Didi este și el adeptul cumpărării din țară, nu doar din București, ci din toată țara. Încearcă să se dezvolte în alte orașe și sprijină distribuitori cu care lucrează de 15–20 de ani, deși recunoaște că există fricțiuni: oamenii au tot felul de motive, lipsă de bani, de timp sau de disponibilitate.

La final, Adrian Ambrose i-a mulțumit lui Didi și și-a propus ca podcastul să revină periodic la invitații săi, ca, peste ani, fiecare să poată privi înapoi la istoria companiei. Didi l-a invitat în fabrică, „să vedeți exact cum se face folia cu bule”. Adrian a anunțat și formatul din 2027: pe lângă studio, „Povestea companiei la ea acasă”, filmată la fabrica producătorului, pentru că oamenii câștigă încredere când văd lucrurile la fața locului.

Ce rămâne după interviu: 8 lecții pentru antreprenori

Din cele aproape 65 de minute de discuție se desprind câteva idei practice. Sunt opiniile lui Didi Ioniță, bazate pe experiența lui în producție și vânzare B2B.

  1. Uită-te la problemele tale de client. foliecubule.ro a pornit dintr-o coadă la cumpărături, nu dintr-un plan de afaceri.
  2. Compară liniile de afaceri pe cifre, nu pe atașament. Când 6 oameni și un utilaj aduc cât 45 de oameni, decizia devine clară.
  3. Nu concura doar pe preț. Calitatea, stocul, livrarea rapidă și serviciul formează pachetul care câștigă piața.
  4. Ambalajul e parte din serviciu. Pentru sticlă: folie cu bule în trei straturi, fulgi de amidon, cutie de carton. Un retur costă mai mult decât un ambalaj bun.
  5. Verifică regula de 1%. Peste un punct procentual din valoarea produsului, ori produsul e prea ieftin, ori ambalajul e prea scump.
  6. Nu umple cutii mari cu folie. Cutia potrivită produsului protejează mai bine și reduce costul de curierat.
  7. În online, fii prezent peste tot, apoi trage linie. Împarte produsul în variante, testează canalele și păstrează ce aduce bani.
  8. Când vine valul, intră în el pregătit. Pandemia a contat, dar a contat și capacitatea de a lua oportunitatea „de pe masă”.

Despre o altă fabrică românească de ambalaje, de data aceasta din hârtie, citește interviul cu Ciprian Matei, FlexoMatei.

Întrebări frecvente despre folia cu bule și ambalarea coletelor

Cine este Didi Ioniță?

Didi Ioniță este inginer TCM, absolvent al Politehnicii București, și fondatorul foliecubule.ro, un producător român de folie cu bule și ambalaje de protecție. Produce folie cu bule din 2005 și a fost invitatul episodului 24 din Podcastul Fabricat în RO.

Cum se face folia cu bule?

Din granulă de plastic amestecată cu aditivi, procesată pe o linie de producție automată, cu comandă numerică și senzori, la care lucrează un singur om pe tură.

Cum trimiți borcane și sticlă prin curier fără să se spargă?

Didi Ioniță recomandă folie cu bule în trei straturi, fulgi de amidon și o cutie de carton potrivită ca dimensiune, fără spațiu gol în care produsul să se miște.

Cât ar trebui să coste ambalajul unui produs?

Sub 1% din valoarea produsului, în jur de 0,8–0,9%, potrivit lui Didi Ioniță.

De câtă folie cu bule ai nevoie la o mutare dintr-un apartament cu două camere?

Maximum 100 de metri pătrați de folie, 6 role de bandă adezivă și 20 de cutii, după estimarea lui Didi Ioniță.

Când merită o mașină de perne de aer pentru un magazin online?

De la aproximativ 100 de colete pe zi. Sub acest volum, rolele de folie cu bule sunt suficiente.

Se poate recicla folia cu bule?

Da. Problema în România, spune Didi Ioniță, este lipsa plasticului reciclat sortat bine, de calitate suficientă pentru filmele subțiri.

Citește și

Găsești toate episoadele în pagina Podcasturi cu antreprenori și producători români. Ai o poveste antreprenorială? Înscrie-te în Podcastul Fabricat în RO.

Poveștile antreprenorilor care creează România. Hai să le ascultăm.